Sfintele Paști și tradițiile sărbătorii

incondeierea oualor

Sărbătoarea Sfintelor Paști este marcată în comunitatea românească, de o primenire a caselor și gospodăriilor, de slujbe speciale săvârșite în cadrul Bisericilor Ortodoxe, dar și de o gama largă de preparate tradiționale românești. De pe masa fiecărui român nu trebuie să lipsească ouăle roșii, cozonacul și friptură de mielul.

Multe dintre obiceiurile pascale sunt legate de ou.

Obiceiul colorării ouălor s-a transmis creștinilor și este, din fericire, încă practicat, mai ales, la popoarele Europei și Asiei. Spre deosebire de alte țări ale Europei, unde obiceiul s-a restrâns sau a dispărut, la români a înflorit, atingând culmile artei prin tehnică, materiale, simbolică motivelor și perfecțiunea realizării.

Simbolistica ouălor de Paști trebuie căutată înainte de nașterea lui Hristos, în timpuri străvechi. Oul era dat în dar, fiind considerat simbol al echilibrului, creației, fecundității, simbol al vieții și al reînnoirii naturii, obiceiul vopsirii lui fiind întâlnit la chinezi cu două mii de ani înainte de Hristos.

Ouăle de Paști, potrivit tradiției, erau adunate din cuibar în miercurea din a patra săptămâna a Postului Mare, numită și „miercurea Paresimilor”. Se alegeau ouăle pentru masă de Paști și ouăle ce urmau să fie înroșite. Chiar dacă ele erau alese în această zi, vopsitul lor avea loc în joia din săptămâna de dinaintea Sfintelor Paști, însă, niciodată în Vinerea Mare.

Încondeierea ouălor

 Încondeierea sau „impistritul” ouălor reprezintă un obicei străvechi în tradiția românească. Ouăle încondeiate sunt o mărturie a datinilor, credințelor și obiceiurilor pascale, reprezentând un element de cultură spirituală specific românească.

În cultura populară, ziua în care se înroșesc ouăle este joia din săptămâna patimilor, cunoscută și sub denumirea de Joia Mare. Se spune că ouăle înroșite în această zi, nu se strică tot timpul anului. De asemenea, oamenii cred că ouăle roșii duse la biserică și sfințite, dacă sunt îngropate într-o gospodărie, această este ferită de grindină și piatră.

Articolul integral îl puteţi citi în numărul (4) de aprilie al revistei „Tinereţea”

Be the first to comment on "Sfintele Paști și tradițiile sărbătorii"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*