Concertul de colinde a adus magia Crăciunului

concert3-web

concert3-web

Crăciunul – vechea şi străbuna sărbătoare a iubirii de oameni – este însoţită pe meleagurile noastre de datini şi obiceiuri, de cântece îndătinate din moşi-strămoşi, de acele minunate colinde care răsună de la un capăt la celălalt al românismului cu acelaşi farmec, cu aceeaşi frumuseţe poetică fără seamăn, transmise ca supremă moştenire de la o generaţie la alta.

Colindul preamăreşte Naşterea Domnului Hristos şi nemărginita iubire a lui Dumnezeu ce a împărtăşit omului posibilitatea de a redeveni ceea ce a fost dintru început: cetăţean al Raiului. De aceea, în colinde, regăsim ceva din Rai, precum spune colindul „Sus la poarta Raiului”, unde „Îngerii cântau şi cu toţi se bucurau”.

concert4-web
Cu aceste colinde a fost inaugurat, sâmbăta trecută, preafrumosul concert de colinde, organizat de către Asociaţia pentru Artă şi Cultură Românească „Vichentie Petrovici Bocăluţ”, care s-a desfăşurat  în sala mare a căminului cultural din Torac, cu începutul la ora 19. Corul mixt din Torac, dirijat de prof. Todor Doru Ursu, s-a prezentat în faţa torăcenilor cu minunatele colinde „Praznic luminos”, „Astăzi s-a născut Hristos”, „Sus la poarta raiului”, „Bună dimineaţa la Moş Ajun” şi „Vine Crăciunul pe seară”. În continuarea minunatelor clipe magice de sărbătoare, au evoluat cu colinde româneşti, pe scena frumos împodobită, în jurul bradului şi a beculeţelor multicolore, cunoscuţi solişti vocali:  Cristina Cojocar, Alexandra Rancovici, Firuţa Cina, Silvia Minea, Mariana Petrovici Ocolişan şi invitaţii din România:  Maria Peia, Stana Stepănescu şi Robert Târnăveanu.  Soliştii au fost acompaniaţi de orchestra de muzică populară a Consiliului Naţional al Minorităţii Naţionale Române din Serbia, care de asemenea a avut momente orchestrale, interpretând melodii instrumentale de colinde (dirijor mr. Roman Bugar).

concert5-web
Concertul de colinde din Torac a fost susţinut  de Consiliului Naţional al Minorităţii Naţionale Române din Serbia. Trebuie menţionat că au oferit sprijin  neprecupeţit şi  Comunitatea  Locală Torac, Institutul de Cultură al Românilor din Voivodina şi Fundaţia pentru Etnografie şi Folclor. Alături de publicul torăcean, concertul de colinde, prezentat de Patricia Drăgoi, a fost urmărit şi de Radioteleviziunea Voivodinei – Redacţiile programului în limba română ale Televiziunii şi Postului de Radio Novi Sad.

Florin Rașa

Textul integral îl puteți citi în revista ”Tinerețea” din ianuarie 2017

Be the first to comment on "Concertul de colinde a adus magia Crăciunului"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*