Îmi place să ajut oamenii

cristina1

cristina1
La ediția de anul acesta a Marelui Festival de Muzică Românească și Folclor de la Ecica, printre tinerele noastre talente a fost  și torăceana Cristina Gheța – o prezenţă scenică  încântătoare.

Cunoașteți-o mai îndeaproape pe această artistă, pasionată de fotografie și literatură.

– Cum te-ai prezenta cititorilor noștri?

– Începând din această toamnă  voi fi studentă la Facultatea de Psihologie și Sociologie din Timișoara. Cânt de la vârsta de cinci ani. Atunci am apărut prima dată în faţa publicului, însă din motive personale câţiva ani am stat departe de scenă. Anul acesta am decis să mă îndrept din nou spre muzică. De aproximativ zece ani sunt dansatoare la  Asociația de Artă și Cultură „Vichentie Petrovici – Bocăluț“ din Torac. În timpul liber îmi place să citesc, să mă plimb,  să fac fotografii prin natură.

– Ce te-a îndemnat ca după ab-solvirea școlii medii să te înscri la Facultatea de Sociologie şi Psihologie?

– Am intrat la asistență socială, însă visul meu este să termin psihologia, din cauză că îmi place să lucrez cu oamenii, să îi ascult, să le dau sfaturi, să le spun o vorbă bună, să îi ajut să își rezolve problemele. Am terminat liceul sanitar la Zrenianin. Sunt  asistentă medicală. După ce mi-am făcut voluntariatul obligatoriu de şase luni, mi-am dat examenul de stat ca să mă pot angaja.

– La  Marele  Festival din acest an  ai fost debutantă, deși ediția a fost doar o trecere în revistă,  fără premii. Cum resimţi această experiența? Ai avut  emoții?

– Da, anul acesta am debutat  la Marele Festival. A fost o plăcere pentru mine.  Am avut emoții foarte mari, dar  am încercat să le stăpânesc. A fost o experiență deosebită, mi-am făcut mulți prieteni. Am exersat vreo trei luni împreună cu prof. Todor Doru Ursu. Interpreta mea preferată este Ana Pacatiuș, iar anul acesta am fost onorată să mă prezint cu două cântece ale dânsei.

cristina2

– Te-ai gândit să participi și la Festivalul de Muzică Ușoară „Tinerețea cântă“?

– Nu m-am gândit să particip la „Tinerețea cântă“;  nu din cauză că nu îmi place acest gen de muzică, ci pur și simplu nu mă văd  în calitate de interpret de muzică ușoară.

– Ce gen de muzică ascultă Cristina în timpul liber?

– Îmi plac toate genurile de muzică, nu am preferinţe. Muzica o aleg în funcţie de starea mea de spirit.  Dacă sunt indispusă, energia negativă o elimin cu piesele rock și pop.

– Ce le transmiți vârstnicilor tăi?

– Să ne iubim, să fie mai multă dra-goste între noi, să nu ne invidiem. Iubirea schimbă tot, aşa cum spune şi Andra în cântecul ei.
Teodora Smolean

Be the first to comment on "Îmi place să ajut oamenii"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*